Hanul Dacilor

Hanul Dacilor este deja un brand pe piața restaurantelor din Cluj și o marcă a calității. Afacerea, pornită în 2006, a avut meritul de a fi acoperit o zonă, care, la momentul respectiv, era foarte puțin dezvoltată: restaurantele cu specific tradițional românesc. De atunci au trecut ceva ani…

Paplila Gustativă a ajuns la Hanul Dacilor într-un moment de vârf al activității, când experiența de-a lungul anilor și-a pus amprenta pe serviciile oferite, pe modul de pregătire și prezentare a mâncării, pe modul de servire a clienților și pe atmosfera creată.

Povestea a început pe strada Constantin Brâncuși, la nr. 86 A, într-o clădire cu două etaje , renovată și decorată cu mult bun-gust, în stil rustic, cu obiecte vechi, autentice, create de meșteri țărani.  A continuat cu  sediul din incinta Iulius Mall, care păstrează același decor și specific gastronomic, într-un spațiu foarte generos, care cuprinde o cafenea, restaurantul și terasa cu vedere spre Lacul Gheorgheni.

Adepți ai conceptului slow food, fără arome artificiale, coloranți, conservanți și porții mici, proprietarii restaurantului pun accent deosebit pe calitatea produselor servite. Astfel, bucătăria este aprovizionată zilnic cu produse proaspete, carnea este procurată de la producători autohtoni, toate mâncărurile se gătesc pe loc și nu se lasă pe ziua următoare. Porțiile sunt foarte generoase și, pentru grupuri mai mari, sunt disponibile platouri imense cu diferite tipuri de carne și garnituri, menite a te face să te simți ca la un banchet împărătesc. Au, de altfel, și nume sonore: Platoul Burebista, Platoul Hanul Dacilor, Platoul Împărătesc, sau, pentru exclusiviști: Platoul Pescarului, Platoul Păsărarului, Platoul Lupilor ș.a. Se pot servi și gustări reci precum jumări cu ceapă roșie sau Platou Mioritic (cu patru tipuri de brânză).  Dacă aruncăm o privire în meniul tradus în 4 limbi, mai găsim și alte oferte care ne fac papilele să tresară de curiozitate: Ciolan la cuptor pe varză călită cu cartofi prăjiți, Sfârâială de cârnați pe fasole, Pui la ceaun, Ceafă a la Vlad Țepeș sau… Scofală Boierească.

Să facem o pauză de masă!  Încercăm două dintre specialitățile casei: Ciorbă de fasole cu ciolan în pâine (pâine specială din făină mixtă), servită cu smântână și ceapă roșie și Tigaia Dacului, în care sfârâie carnea de porc și cârnații, lângă care așteaptă înfierbântată mămăliguța, împodobită cu frunze de salată și felii de roșii.

Cum stai la masă, platourile de lemn vin aduse de ospătari îmbrăcați în costum  popular, în urechi îți sună  muzica tradițională românească, te bucuri de un ospăț “barbar” și, în acest cadru de legendă, beneficiezi și de avantajele civilizației: aer condiționat, tv, internet.

Hanul Dacilor este inclus în traseele turistice ale unor agenții, promovând astfel, pe plan internațional, specialitățile bucătăriei românești dar și folclorul, arta tradițională și, nu în ultimul rând, ospitalitatea renumită a românilor.

Hanul Dacilor se poate închiria pentru evenimente speciale, oferind servicii de consultanță în privința meniului, decorare și creare a atmosferei de sărbătoare . La cerere, localul pune la dispoziție și formație de lăutari, fiindcă “bun îi vinul ghiurghiuliu” dar mai bun e când îl bei cu voie bună, lângă o vioară veselă.

La Hanul Dacilor, se pune reclama în farfurie, nu în reviste!

Această prezentare necesită JavaScript.

Hanul Dacilor

Str. Alexandru Vaida Voievod nr.53-55                                        Str. C-tin Brâncuși nr.86A

în incinta Iulius Mall                                                                               rezervări:0751.080.224/0723.280.401

rezervări: 0264. 443.094/o752.067.459

Anunțuri

13 comentarii (+add yours?)

  1. anda
    Iul 08, 2010 @ 13:12:52

    Calitativ si gustativ au un meniu slabut, iar servirea lasa de multe ori de dorit.

    Răspunde

  2. crina
    Iul 08, 2010 @ 22:44:47

    mie imi place mincarea lor, iar portile sint chiar mari

    Răspunde

  3. adela
    Iul 27, 2010 @ 14:01:24

    Amenajarea este chiar foarte frumoasă si potrivită, mai ales pentru locația de pe strada Brâncuși. ÎNSĂ, acolo am primit și cei mai oribili cartofi prăjiti (nu aveau in acel moment alt fel de cartofi!). Respectiv, erau arși și neprăjiti în același timp. Chiar și eu care sunt o bucatareasă destul de nepricepută nu am reușit un astfel de record până acum. Și nici nu erau tocmai ieftini! Iar cipercile la grătar care acompaniau comanda mea erau 4 (patru) la număr și micuțe! Sper că a fost un accident, dar recunosc că nu am mai trecut pe acolo de atunci.
    Propunere pentru realizatorii site-ului (care este foarte frumos dealtfel): pune-ți și un „rating” pentru fiecare locație, de genul, stele pentru amenajare, pentru preturi, etc. Eventual îl puteți face interactiv, să poată vota și vizitatorii, eventual cu explicații. În acel moment, pe mine mă veti caștiga definitiv. Mai ales dacă acele voturi vor reliefa și unele critici. Pe principiul, nimeni nu este perfect.

    Răspunde

  4. papila gustativa
    Iul 27, 2010 @ 14:50:21

    Buna Adela! Multumim pentru comentariul amanuntit! Ideea de baza a blogului este interactivitatea. Astfel l-am conceput si ne-am bucura daca fiecare vizitator ar beneficia la maxim de posibilitatile de exprimare pe care le ofera blogul (vot, comentarii, harta interactiva, Meniul Papilei …).
    Exista un sistem de votare general (cele 5 stelute pentru fiecare local), de fapt o medie a calificativelor pentru servire, atmosfera, meniu, pret etc. si fiecare poare detalia sau explica nota acordata printr-un comentariu despre experienta sa personala in acel local.
    Speram ca, la un moment dat, Papila Gustativa va face parte din viata fiecarui clujean, astfel incat, dupa ce a mers la un local, sa fuga repede la blog si sa-si scrie parerea. :)

    Răspunde

  5. Chezyah
    Iul 30, 2010 @ 09:23:57

    Sincer mie imi place. Mancarea e buna, servita ok. Poate ma nimeresc eu in zilele bune ;)).

    Răspunde

  6. alacluj
    Aug 20, 2010 @ 19:33:09

    Eu macam zilnic la daci pt ca lucrez in zona. Mancarea de la daci e buna… daca esti un cosas performant si tragi la brazda toata ziua. Daca nu tragi la brazda si mai e si vara, nu exista nici un motiv pe lume sa mananci la daci, deoarece orice fel de mancare e de la foarte greu inspre mult prea dificil si probabil ca te imbatraneste cu 10 ani un regim din asta dacic. Cel mai frustrant este faptul ca tin cu obstinatie de meniu si nu vor sa serveasca si portii mai putin dure. Luni-cascaval pane cu cartofi prajiti. Marti- ciolan cu slanina si varza calita. Miercuri fasole la superlativ. De joi se repeta ce au avut luni. O fi pitoresc pt straini,dar noi nu suntem daci si nu ne batem zilnic cu migratorii potrivnici…

    Răspunde

  7. alacluj
    Aug 20, 2010 @ 19:33:34

    Eu mancam zilnic la daci pt ca lucrez in zona. Mancarea de la daci e buna… daca esti un cosas performant si tragi la brazda toata ziua. Daca nu tragi la brazda si mai e si vara, nu exista nici un motiv pe lume sa mananci la daci, deoarece orice fel de mancare e de la foarte greu inspre mult prea dificil si probabil ca te imbatraneste cu 10 ani un regim din asta dacic. Cel mai frustrant este faptul ca tin cu obstinatie de meniu si nu vor sa serveasca si portii mai putin dure. Luni-cascaval pane cu cartofi prajiti. Marti- ciolan cu slanina si varza calita. Miercuri fasole la superlativ. De joi se repeta ce au avut luni. O fi pitoresc pt straini,dar noi nu suntem daci si nu ne batem zilnic cu migratorii potrivnici…

    Răspunde

  8. cuibus
    Sep 29, 2010 @ 01:48:59

    Preparate destul de bune, porțiile sunt mari, dar per total nu cred ca are mare legătură cu ce mîncau dacii, sau mai exact cu modul lor de prepare, mai ales ca multe din ingredientele folosite in acest restaurant nu prea le aveau/foloseau dacii.

    Răspunde

  9. Fabian Sergiu
    Noi 12, 2010 @ 12:09:50

    Prea mult markting si prea putina calitate (mancaruri + service)

    Răspunde

  10. Marcus
    Noi 25, 2010 @ 10:15:57

    Multi bani investiti + management defectuos = vanzari din ce in ce mai mici, clienti nemultumiti.
    Eu cred ca se poate mai mult..

    Răspunde

    • IOAN
      Dec 11, 2010 @ 19:45:54

      Imi pare rau ca aveti astfel de pareri mie personal imi place foarte mult locatia de la Iulius Mall.Mancarea excelenta ca si servirea. Eu va sfatuiesc sa mai incercati.

      Răspunde

  11. Dragan Pick
    Noi 25, 2010 @ 10:26:40

    este foarte ciudat …. ultimele comentarii sunt despre „marketing”…
    eu m-as bucura la comentarii constructive, deci daca nu am fost la un restaurant atunci sa primesc o imagine despre local… nu ma intereseaza parerile despre marketing… suna a fi din partea concurentei… Marcus, despre mancare nu ai parere? Sau tu lucrezi acolo de stii atat de bine informatii despre vanzari???

    Răspunde

  12. bogdan
    Noi 09, 2013 @ 20:11:01

    mie imi place de iulia cum serveste :D ;))

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: