Kaja Tanya Restaurant Expres

RESTAURANT EXPRES

Kaja Tanya vă este deja cunoscut pentru sandwich-urile foarte bune ce se găsesc în Insomnia și La Țevi. Acum puteți să îi vizitați pe băieți și la ei acasa, pe strada Inocențiu Micu Klein colț cu Fortăreței.

Kaja Tanya este o afacere atipică, total diferită de un restaurant clasic. Cei trei proprietari, prieteni foarte buni, și-au asumat câteva riscuri urmând principii contrare pieței dar punând foarte mare accent pe calitate. Le place să vorbească despre localul lor ca despre o afacere de familie, clădită în totalitate cu forțe proprii, rezultatul fiind de-a dreptul impresionant! Decorul interior, mobilierul, amenajarea,  pregătirea meniului , servirea, totul este rodul muncii lor și al pasiunii pentru gătit! Bucătarul-sef, inginer-horticol de profesie,  pregătește  mâncăruri inedite combinând mai multe rețete pentru a ajunge la desăvârșirea gustului. Meniul este foarte variat (mâncăruri internaționale, ardelenești, vegetariene) și variabil, ceea ce înseamnă că veți avea zilnic parte de surprize gastronomice.

Papila Gustativă s-a întâlnit aici cu salata de beouf germană și cu cotletul de porc rulat, umplut cu ceapă, ciuperci, castraveți murați și suncă….extrem de bun! Cicolata de casă care a urmat a fost un deliciu!

Dar intrați, aruncați o privire pe meniul de pe perete și veți avea surpriza să găsiți și alte delicatese: friptură de rechin cu sos feta, pui pane cu semințe de susan- o mâncare extrem de rafinată din cuburi de pui marinate în vin cu zahăr, sare și piper, prăjite în aluat și scăldate într-un sos dulce-picant din miere și ardei iute și învelite în semințe de susan! Merită toți banii!!!

Și în registrul de băuturi Kaja Tanya vine cu ceva total diferit. Aici este poate singurul loc unde găsești  ceaiuri medicinale autohtone: mătase de porumb, rostopască, gălbenele ș.a. precum și socată, limonadă, bere nefiltrată austriacă de producție privată, vin de masă, șpriț și băuturi digestive din plante. Așa cum observi, nu am spus nimic despre băuturi răcoritoare de brand fiindcă aici nu vei găsi! La Kaja Tanya s-a optat pentru o alimentație sănătoasă, din produse naturale gătite cu cea mai mare grijă. Legat de aceasta, trebuie menționat că în local nu se fumează!  Este un local destinat servirii mesei, Kaja Tanya însemnând Locul cu Mâncare, într-o traducere aproximativă.

Kaja Tanya este poate cel mai mic restaurant din Cluj. Dar nu va lasati inselati de dimensiunea spatiului de servire fiindca bucataria si anexele sunt de doua ori mai mari, ceea ce spune foarte mult despre conceptul pe care a fost creat localul. Bucataria este la vedere, mancarurile sunt preparate pe loc si foarte rapid din ingredinete proaspete, fara semipreparate.

Kaja Tanya, și-a asumat riscul de a purta un nume unguresc, deși cu aceasta s-ar putea să lezeze pe unii naționaliști extremi, însă oricine intră aici va fi întâmpinat foarte prietenos, indiferent de naționalitate.

Într-un decor foarte rafinat, comod și prietenos, animat discret de acorduri de jazz și blues, poți savura o mâncare bună, sănătoasă și vei părăsi localul cu dorința de a reveni.

Această prezentare necesită JavaScript.

Kaja Tanya

str, Inocentiu Micu Klein, colt cu Fortaretei

program: 10-18

17 comentarii (+add yours?)

  1. Vasi
    iul. 08, 2010 @ 22:36:25

    Sincer, pe mine m-ati convins sa incerc macar localul. Supa de praz si ciocolata de casa suna excelent!

    Răspunde

  2. georgiana.g
    iul. 13, 2010 @ 10:03:36

    citind articolul si vizualizand pozele … mi-e foameeeeeee!!!
    cand ma intorc la Cluj sper sa ajung in micutul local Kaja Tanya :)

    Răspunde

  3. Cuga
    iul. 14, 2010 @ 15:58:10

    Recomand acest local pentru toata lumea. Macar o data merita incercat si cred ca nu va ramane nimeni cu gust amar, asta o spun din propria experienta.

    Răspunde

  4. Vasi
    iul. 22, 2010 @ 01:20:09

    Revenind, am mancat ciocolata de casa si un sandwich cu ciuperci excelent (facut cu paine de casa, varza rosie si masline dulci). Promit ca ma intorc pentru supa de praz. Recomand si eu localul :), e delicat. Nu stiu cum se promoveaza sau ce specific are pentru ca meniul nu e foarte bogat (e mic si bun), insa vreau eu sa cred ca are un frate mai mic, undeva pe o strada ce da in Gradina Vērmanes din Riga.

    Răspunde

  5. El Gurmandino
    iul. 29, 2010 @ 10:36:50

    nah, kaja tanya cu wiener bistro la mine sunt in top.lokal linistit, fara cocalari si tarani in slapi mankand seminte si flegmaind pe terasa, mankarea la kaja tanya e impecabila, commenturile sunt de prisos.eu am mankat mai multeminuni akolo, si supa de hamei, si hortobagyi palacsinta.pozele nu le komentez k sunt facute d amatori:))))))))

    Răspunde

  6. paulie
    aug. 26, 2010 @ 02:42:51

    Kaja Tanya e facut de amatori cu bani putini. Mancarea e bunicica dar nu se compara cu mai greii strazii Micu Klein. In afara de Piccadilly care in schimb e facut de amatori bogati si tare-tare prosti. Este pur si simplu ridicol o investitie imensa cu maxim o duzina de clienti pe zi. Dar VIA e facuta de bogati profesionisti si are o bucatarie de senzatie. Pacat ca e scump de-ti permiti odata pe luna. HANUL CETATII are mancarea buna si nu trebuie subapreciat. Regele strazii ramane BULGAKOVUL cu cea mai buna si ieftina bucatarie. O data pe luna la Via, de doua ori la Kaja Tanya, de trei ori la Hanul Cetatii si de opt ori la Bulgakov…

    Răspunde

  7. Vasi
    aug. 27, 2010 @ 14:16:38

    Tu Paulie cam ai de spus cate ceva despre fiecare restaurant. Poate fi mancarea mai buna in alta parte daca nu iti convine atmosfera. Eu de exemplu nu pot sa mananc in Bulgakov pentru ca nu ma simt bine. E local de baut bere sau limonada de cateva ori pe luna. Dar de mancat, prefer Kaja. Si nu cred ca sunt singurul :).

    Răspunde

  8. iush
    oct. 27, 2010 @ 20:59:50

    aici mancam si maine! :D

    Răspunde

  9. iush
    oct. 27, 2010 @ 21:01:03

    aici mancam si maine! :D (nota 5, adica EXCELENT)

    Răspunde

  10. Trackback: 2010 in review «
  11. Danny
    iul. 27, 2011 @ 14:00:46

    Poate am prins doar o zi proasta a bucatarilor, dar mancarea nu prea a avut gust. Pacat

    Răspunde

  12. Dan
    iul. 27, 2011 @ 14:38:34

    Mancarea e buna intr-adevar, dar nu as putea zice exceptionala.

    E cam scump considerand ca portiile sunt mici.

    Răspunde

  13. iszkely
    iul. 27, 2011 @ 14:51:10

    Mâncarea este ok-ish, nimic special. Porțiile sunt într-adevăr mici (nu m-am săturat de la supă + felul doi + salată) și prețuri exagerate pentru ce oferă.
    Exemplu: 2 aripioare mici cu ketchup Tomy costă 9 lei, fără garnitură evident.

    Raportul calitate / preț este în mod cert sub standardele Clujene, cu siguranță nu voi reveni.

    Răspunde

  14. viki
    iul. 27, 2011 @ 17:47:48

    Eu mananc la Tanya de multe ori si portiile mi se par ok, eu ma satur. Oricum gramajele sunt trecute pe meniu si cei care stiu ca au apetitul mai mare pot sa-si comande portii duble. Si din cate stiu sosul de la aripioare e un sos cu miere si ceva sos de rosii(cu siguranta nu Tomi) si condimente. Mie mi-a placut, fiind un sos diferit fata de ce se afla pe piata.Dar gusturile difera….

    Răspunde

  15. Julia
    aug. 10, 2011 @ 08:52:29

    pt. Paulie,…era duminica, Kaja Tanya era inchisa, asa ca mi-am dus oaspetii din germania la bulgakov sa mancam ceva,..in afara de faptul ca chelnerita aparea din 15 in 15 minute, si daca comandai ceva ii mai luau 15 minute sa-ti aduca berea sau vinul, mincarea a fost o catastrofa, …3 portii spaghetti carbonara fara absolut nici un gust si culoare,…paste cu patru feluri de branza,…eu nu stiu unde erau patru feluri de branza ca „sosul” pus pe paste avea doar un gust de iaurt cu sare,…si cireasa de pe tort au fost cartofii prajiti gasiti sub paste,..ori nau spalat farfuria dupa clientul anterior, ori s-a gandit bucatarul sa ne ofere o combinatie nemaiintalnita,…
    Concluzia,..Bulgakov nu e un loc sa mergi sa mananci,..ca si carciuma e foarte ok, dar bucataria e de nivelul „restaurantelor” de pe drumul catre Oradea… deci pt. mine bulgakov e extrem de departe de a fii „regele strazii” cum zici tu,..
    cu stima,
    Julia

    Răspunde

  16. Julia
    aug. 10, 2011 @ 08:56:27

    pt. Paulie,…era duminica, Kaja Tanya era inchisa, asa ca mi-am dus oaspetii din germania la bulgakov sa mancam ceva,..in afara de faptul ca chelnerita aparea din 15 in 15 minute, si daca comandai ceva ii mai luau 15 minute sa-ti aduca berea sau vinul, mincarea a fost o catastrofa, …3 portii spaghetti carbonara fara absolut nici un gust si culoare,…paste cu patru feluri de branza,…eu nu stiu unde erau patru feluri de branza ca „sosul” pus pe paste avea doar un gust de iaurt cu sare,…si cireasa de pe tort au fost cartofii prajiti gasiti sub paste,..ori nau spalat farfuria dupa clientul anterior, ori s-a gandit bucatarul sa ne ofere o combinatie nemaiintalnita,…
    Concluzia,..Bulgakov nu e un loc sa mergi sa mananci,..ca si carciuma e foarte ok, dar bucataria e de nivelul „restaurantelor” de la Negreni pe drumul catre Oradea… foarte departe de a fii „regele strazii” asa cum zici tu,…
    cu stima,
    Julia

    Răspunde

  17. dan
    sept. 10, 2013 @ 21:12:08

    Am fost azi la Kaja Tanya si am ramas profund impresionat.Puiul cu sos vanatoresc si paste este extraordinar,supa de pui cu usturoi de assemenea…cat despre ciocolata de casa este dementiala……am incercat amintiri culinare atat din copilarie cat si de la Praga…………..recomand cu incredere.

    Răspunde

Lasă un răspuns către Vasi Anulează răspunsul