Valahia

Restaurantul Valahia și-a început povestea în 2002, ca o mică afacere de familie, iar când a crescut, prin 2006, s-a mutat în casă nouă, pe strada Govora, la nr.54B,  iar acum este unul dintre renumitele restaurante clujene cu specific tradițional românesc.
Ce ne-a impresionat de la început aici a fost atmosfera foarte călduroasă, familiară, lipsa marketingului agresiv și a decorului artificial. Restaurantul este amenajat ca o casă simplă, cu perdele și flori la ferestre, șervete cusute manual pe pereți și pe mese, fotogarfii vechi de familie și alte obiecte casnice tradiționale autentice care nu încarcă spațiul în mod ostentativ ci împlinesc atmosfera, găsindu-și locul lor firesc și făcându-te să te simți ca acasă.

Ulterior am aflat de la proprietari că aici se pune foarte mare accent pe respectarea tradițiilor culinare strămoșești și se încearcă relizarea acestora, pe cât e posibil,  „în casă”. În acest sens, nu se folosesc deloc semipreparatele, carnea este tranșată, ținută în baiț, afumată și pregătită de ei înșiși, pâinea este obținută din făină atent selecționată, procurată de la producători particulari. La Valahia se duce o lupta împotriva omniprezenților cartofi prăjiți, care, de cele mai multe ori,  vin direct tăiați și congelați în bucătăriile restaurantelor. Aici, în schimb, puteți servi cartofi rustici, așa-zișii „cartofi aurii”, fierți și apoi prăjiți în coajă, preparați pe loc în restaurant.
Platoul Valahia este o demonstrație a modurilor în care se poate prepara carnea în mod tradițional la români: cârnați, caltaboși, slănină afumată, tobă și altele acompaniate de bucățele de telemea, măsline, ceapă și roșii. Deși nu sunt fan al afumăturilor, iar slănină nu mănânc aproape niciodată, de data aceasta am gustat și pot spune că este chiar foarte bună, foarte gustoasă! Deci, pe lângă afumătoare proprie au și un „afumător” priceput! :) Am mai gustat aici și mușchi de porc împănat cu cârnați,  într-o prezentare sofisticată, servit cu ficăței de pui înveliți în cașcaval topit, cu garnitură de pilaf. În afară de cuțite care, deși au un „mecanism” simplu, nu funcționau, mâncarea a fost delicioasa!
La capitolul deserturi, Valahia se laudă cu prăjituri de casă care, chiar dacă nu sunt toate dupa rețete tradiționale, sunt foarte gustoase.  În curând se va amenaja aici și un laborator special în acest scop. Localul are o capacitate de 200 de locuri, dispunând de o terasă de vară cu cuptor tradițional, cramă și alte trei săli pentru servirea mesei care se pot rezerva pentru diferite evenimente și petreceri private.
Așadar, ascuțiți cuțitele, băieți!

Această prezentare necesită JavaScript.

Restaurant Valahia

Str. Govora nr.45B, Cluj-Napoca

Rezervări:0624.409.384

Reclame

Previous Older Entries