Campionatul Internațional de Gătit în Aer Liber

Papila Gustativă nu putea lipsi de la cel mai mare eveniment gastronomic al anului, Campionatul International de Gătit în Aer Liber , găzduit de Polus Center Cluj în weekend-ul 10-12 septembrie. Sigur că am luat-o cu noi și pe Papila de Aur, am scos-o în lume și am prezentat-o oamenilor. Am luat legatura și cu organizatorii și căutăm modalități de colaborare pentru următoarele ediții.
Așadar, am pornit de dimineață, să vedem ce se întâmplă.
Lume multă, rumoare, fum de mici, abur de ceaun, tot felul de mirosuri amestecându-se haotic și…un elefant plimbându-se molcom printre oameni, ghidat minimal se un angajat al circului din apropiere.
Am găsit si câteva animale domestice vii, rase autohtone maghiare, precum mangalița- porcul cu par creț, foarte apreciat pentru carnea sa, oaia rațca si o  bivolița.
Participanții, care mai de care, își etalau cu mândrie produsele și priceperea. Erau pe-acolo „Niște Țărani”, foarte numeroși, îmbrăcați în soldați romani, care se făleau cu niște rețete antice romane și care au strâns în jurul lor o gramadă de curioși iar la sfârșit, o grămadă de medalii. Am remarcat și echipa israelienilor care, in fața unui slogan pacifist găteau mâncăruri tradiționale și păreau că se simt foarte bine la Cluj. Casa Bio a încercat popularizarea unui alt mod de hrănire, mai sănătos, mai bio, mai atent selecționat și preparat dar eu cred ca nu au avut așa mare succes, românii înghesuindu-se toți la hălcile de carne și la caunele aburinde.
A mai fost pe-acolo un finlandez care făcea o treabă serioasă cu un cod… ceva deosebit, lucra cu foarte mare atenție, deosebit de calm, într-un fel rupt de scena din jurul lui. Cred că a primit și recunoașterea juriului, printr-o medalie, la sfârșit.
Bucătarii de la Lybanez ne-au reținut atenția câteva minute cu niște acrobații interesante cu tigăile, deasupra foucului. Păreau foarte pircepuți iar preparatele lor aveau un aspect și un miros chiar îmbietor.
Evenimentul mult așteptat al celor trei zile de festival a fost prepararea a 210 pui într-o singură tigaie de 15mp, de către maestrul bucătar Tibi Kiss Budai, ajutat de o echipă de 20 de bucătari. Poate că deja diploma obținută decorează cu mândrie pereții Spritz-ului. Am primit și noi o porție din… record însă când am văzut câtă lume nesătulă se înghesuie cu disperare să primească o aripă de pui, am cedat porția noastră, numai pentru a vedea grimasa satisfăcută a celui care o primește, fiind ultimul la o coadă de cel puțin 20 metri… Acesta era circul adevărat, nu bietele animale exotice  ale lui Gartner!
Așteptăm ediția următoare și sperăm că oamenii se vor cizela puțin, între timp. Sau poate că trebuie sa așteptăm a 50-a ediție pentru așa ceva…

Această prezentare necesită JavaScript.