Samsara Foodhouse

65256_123562371167587_2095981232_n

Am o veste minunată: s-a deschis primul restaurant raw-vegetarian din Cluj:   Samsara Foodhouse !

Cu Samsara Foodhouse am să încep altfel! Am să încep cu oamenii și nu cu mâncarea! La Samsara Foodhouse întâlnești oameni tineri, zâmbitori, foarte calmi și amabili, oameni care te fac să te simți relaxat și să poți savura pe deplin atmosfera locului și bunătățile din farfurie.

Alin, unul dintre proprietari,  ne-a întâmpinat cu zâmbetul pe buze când am intrat în restaurantul său, fără să știe cine suntem. Apoi, cu calm și lejeritate, ne-a „inițiat” în filosofia Samsara Foodhouse. O filosofie care, fiind atât de simplă și naturală, a devenit atipică în zilele noastre. Mai exact, este vorba de revenirea la obiceiuri culinare sănătoase, la a ne hrăni împreună cu natura și nu în detrimentul ei. Astfel, conștientizând și apreciind bunurile pe care natura ni le oferă și fiind recunoscători pentru acestea, ne putem bucura de o multitudine de arome și gusturi rafinate. Desigur, un bucatar bun ajută foarte mult în orice situație dar și acesta este un motiv de mândrie pentru Samsara Foodhouse, fiindcă bucătarul casei a fost „sortit” și nu selectat, deci, este omul potrivit la locul potrivit, omul care se joacă, la propriu,  cu ingredientele și condimentele, și iți pune în față o farfurie înmiresmată, colorată, vie! Cam așa merg lucrurile la Samsara Foodhouse. Totul e vibrație, echilibru, armonie, și, odată intrat în spațiul ei, te armonizezi și tu un pic, te repui la loc, îPENT6380ntr-o poziție naturală de egalitate, de cumințenie și de frăție cu elemetele naturii. Astfel, masa devine  hrănitoare atât fizic cât și spiritual, te umple de energie, de armonie și recunoștință.

Tot în spiritul unei alimentații conștiente, Alin ne-a povestit despre strădaniile sale de a aduce la Samsara Foodhouse, pe cat posibil, legume și fructe de la producatori individuali, din recolte bio, dar și despre greutățile birocratice întâmpinate în acest demers.

Pe terasa restaurantului vă puteți răcori cu băuturi speciale, cu efecte energizante și revigorante, datorate ingredientelor „superfood”: Goji, Schisandra, Dong Quai, Spirulina, Maca, Ginseng și altele.

În meniul de bucate, veți descoperi o varietate impresionantă: de la antreuri (popcorn din conopidă, pesto de masline Kalamata, ruladă de tofu cu castravete ș.a.), supe și ciorbe (supă cremă de linte cu ajwain, Gazpacho, ș.a) specialități (Ratatouille, parmigiano cu vinete și mozzarella), paste (paste verzi cu fistic, paste cu ciuperci uscate, roșii și mascarpone) , orez (orez prăjit, orez cu legume și susan ș.a), omlete, salate și, desigur, deserturi divine (Brownies, raw cake, bombonele cu cocos și ghimbir)

PENT6327Situat pe starda Stefan Ludwig Roth, la nr. 5, Samsara Foodhouse se bucură de o poziție privilegiată,  fiind în apropierea Someșului care îi trimite plăcute adieri răcoroase, și în apropierea unor edificii arhitecturale impozante, oferind în același timp intimitate pentru cei ce vor să petreacă clipe de relaxare departe de zarva din centrul orașului. Localul încântă printr-un rafinament provensal, o căldură și o lejeritate cuceritoare. Pe terasă ești în compania florilor, a arbuștilor, a plantelor. În interior esti invăluit de armonia decorului; pereții, ocru cald, fac bună pereche cu iedera ce conturează,  într-o doară parca, tavanul,  din care atârnă fabuloși coconi luminosi, adevarate opere de arta. PENT6396Ne-au atras atentia și obloanele din lemn natur minutios decorate, precum și mobilierul de un minimalism rafinat.

Am primit și un pont, pe vi-l împărtășim cu bucurie: daca vreti sa va racoriti intr-o dupamiaza calduroasa, alegeti un loc pe terasa de sus a restaurantului! ;)

Nu pot să închei altfel decât cu o vorbă a lui Alin: „folosind cuvintele, pierdem esențialul”. Eu deja am făcut risipă de cuvinte și cu fiecare cuvânt v-am dezinformat mai mult. Așadar, să nu mă credeți pe cuvânt! Mergeți la Samsara Foodhouse, simțiți, experimentați, gustați, și, dacă doriți, dezinformați-ne cu părerea voastră personală. Ne-am bucura! :)

Samsara Foodhouse

Str. Stefan Ludwig Roth nr. 5

Cluj-Napoca, România

Deschis: luni-duminică 11:00 a.m. – 11:00 p.m.

Rezervări:  0364.889.278

Această prezentare necesită JavaScript.

Previous Older Entries